Tentativă de omor: patru persoane din Urzicuța, încarcerate!

Tentativă de omor: patru persoane din Urzicuța, condamnate și încarcerate! În data de 24 februarie, în intervalul orar 16.00–24.00, polițiștii din cadrul Secția 8 Poliție Rurală Rast au organizat și

desfășurat o acțiune în comuna Urzicuța, având ca obiectiv depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii ori față de care au fost dispuse pedepse privative de libertate.

În urma activităților desfășurate, au fost identificate trei persoane de sex feminin, cu vârste

de 33, 35 și 22 de ani, domiciliate în comuna Urzicuța, față de care instanța de judecată a

dispus executarea unor pedepse cu închisoarea de 4 ani și 6 luni, respectiv 3 ani și 4 luni,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

De asemenea, polițiștii au depistat un tânăr de 18 ani, din aceeași localitate, față de care a

fost dispusă măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pentru o perioadă de

4 ani și 6 luni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

Persoanele în cauză au fost conduse și încarcerate în unități penitenciare, în vederea

punerii în executare a hotărârilor judecătorești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.