Angajații primăriilor din peste 1.300 de comune intră în grevă de avertisment!

Angajații primăriilor din peste 1.300 de comune și orașe din țară vor intra, mâine, 10 februarie, într-o grevă de avertisment, programată între orele 10.00 și 12.00. Anunțul a fost făcut de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România, care acuză Guvernul de politici discriminatorii la adresa administrației publice locale.

Reprezentanții administrațiilor locale avertizează că protestele nu se vor opri aici.

Potrivit sindicatelor și primarilor, o grevă generală va fi declanșată imediat după adoptarea

reformei administrației publice, situație care ar putea duce la blocaje majore în activitatea

autorităților locale.

Peste 1.300 de comune intră în grevă de avertisment!

Reforma administrației locale, mărul discordiei între Guvern și autoritățile locale

Reforma administrației publice locale propusă de Guvern a devenit principalul motiv de

tensiune între autoritățile centrale și cele locale. Documentul prevede reducerea cu 30% a

numărului maxim de posturi din fiecare unitate administrativ-teritorială, fără ca măsura să

ducă la desființarea a mai mult de 20% dintre posturile ocupate în prezent.

Potrivit proiectului, după intrarea în vigoare a legii, prefecții vor avea la dispoziție 20 de zile

pentru a transmite fiecărei primării noua schemă de personal. Reprezentanții

administrațiilor locale susțin că reforma riscă să afecteze funcționarea instituțiilor și acuză

Guvernul de lipsă de consultare, în timp ce Executivul afirmă că măsura este necesară

pentru eficientizarea aparatului administrativ.

Foto: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.