Accident rutier pe bulevardul Racoțeanu din Filiași. Două persoane au fost rănite, informează IPJ Dolj.
Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08.00, pe bulevardul Racoțeanu din orașul Filiași. Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la eveniment.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași, care au stabilit că o femeie în vârstă de 51 de ani, din localitate, nu s-ar fi asigurat corespunzător la ieșirea din incinta unei stații de carburanți.
Autoturismul acesteia a pătruns pe contrasens,
intrând în coliziune cu un alt autovehicul, condus
de o femeie de 68 de ani, din comuna Dobrești.
În urma impactului, conducătoarea auto de 68 de
ani și un pasager din mașina acesteia, un bărbat
de 67 de ani, au fost răniți și au necesitat îngrijiri
medicale, fiind transportați la spital.
Accident rutier pe bulevardul Racoțeanu din Filiași
Ambele conducătoare auto au fost
testate cu aparatul alcooltest,
rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare
corporală din culpă, cercetările fiind continuate
pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a
produs accidentul.













