În cursul zilei de ieri, 13 octombrie, polițiștii doljeni au organizat și desfășurat o acțiune pe linia persoanelor urmărite în temeiul legii ori față de care au fost dispuse măsuri preventive.
Astfel, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au depistat un bărbat în vârstă de 45 de
ani, din municipiul Craiova, urmărit la nivel internațional.
Față de acesta, autoritățile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare în
vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de furt calificat
(furt de auto), fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 4 luni de închisoare.
Și polițiști din cadrul Secției nr.5 Poliție Rurală Pielești au depistat, în comuna Ghercești, un
tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Ilfov, urmărit la nivel internațional.
Față de acesta, autoritățile judiciare din Germania au emis mandat european de arestare în
vederea extrădării, fiind cercetat pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de
furt calificat (furtul a 700 de kg de cupru).
Cei doi au fost preluați de polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale
și prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanțe de
reținere, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din
cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.













