Accident rutier pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei.
Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat într-o betonieră. In urma impactului, două persoane au decedat.
ACCIDENT RUTIER PE CENTURA DE NORD A CRAIOVEI
În această seară, în jurul orelor 19.20, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr
în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 F, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor,
a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule ce circula din sens opus, condus de un bărbat, de 49 de ani, din județul Argeș.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului și un bărbat de 34 de ani, pasager
în autoturism au decedat, conducătorul ansamblului de vehicule fiind transportat la spital.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din
culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu
exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
In acest moment, traficul rutier pe DN 65 F –
Centura de Nord a Craiovei este blocat, urmare a unui eveniment rutier.
Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru fluidizarea traficului rutier și stabilirea cauzelor în care s-a produs accidentul.
Vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor.













