Pericol iminent de accident. RAR: Una din 4 mașini verificate în Dolj e în stare tehnică atât de proastă
Potrivit unui comunicat RAR, din totalul mașinilor verificate în Dolj,
22,6% prezentau diferite neconformități tehnice
sau legate de acte și 122 (3,9%) prezentau pericol iminent de accident.
Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89.520 de vehicule, la nivelul întregii țări.
În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 40,01% dintre acestea
aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au
fost declarate neconforme.
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:
-
instalația electrică de iluminare-semnalizare (24,51%);
-
emisiile poluante (18,91%);
-
punți, jante, anvelope și suspensie (11,29%);
-
vizibilitate (11,23%);
-
șasiu și elemente atașate șasiului (10,40%).
Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 5,12% dintre
vehiculele controlate şi în 1,68% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie.
În urma verificărilor s-au identificat deficiențe din sfera poluării la 6.380 de vehicule dintre cele controlate.
Inspectorii RAR au identificat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la
sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete.
În cazul a 5.522 de vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.
Aproximativ 2,2% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe
parcursul anului 2024, au fost aplicate 27.032 de sancțiuni, au fost
retrase 22.892 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 341 de vehicule și 304 ITP-uri au fost anulate.
În județul Dolj au fost verificate, în perioada menționată, 3.142 de vehicule. Dintre acestea, 22,6% prezentau diferite neconformități tehnice
sau legate de acte și 122 (3,9%) prezentau pericol iminent de accident.
Din totalul autovehiculelor oprite, în 4,33% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 5,8% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest
județ au fost aplicate 895 de amenzi contravenționale și au fost retrase 594 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de
înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.
Atragem atenția că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă
starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte
RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.













