Astăzi, la Biroul Parlamentar al deputatului Ringo Dămureanu, a avut loc conferința de presă săptămânală AUR Dolj. Conferința a fost susținută de deputatul Ringo Dămureanu și coordonatorul județean Ionel Gheorghe.

Deputatul Ringo Dămureanu a adus în discuție urmatoarele subiecte: Campania „Vara Românilor”, Alegerile pentru Parlamentul European și o solicitare către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.

„Parlamentarii AUR nu iau vacanță, ca ceilalți. Vom merge peste tot. Mergem în micile orașe, mergem și în comune, mergem la sate, pentru a prezenta mai multe programe inițiate de AUR. Vara aceasta, împreună cu parlamentarii AUR, membri și simpatizanți ai partidului, vom ajunge în toate colțurile țării în cadrul programului pe care l-am intitulat „Vara Românilor”. În lunile iulie și august, deputații și senatorii noștri vor ține audiențe în teritoriu și se vor deplasa, pe rând, în orașele și comunele României. Pe baza discuțiilor cu cetățenii, vom încerca să găsim soluții practice la problemele lor și vom lucra, prin demersuri parlamentare, pentru a sprijini comunitățile locale din țara noastră.

Am anunțat încă de săptămâna trecută că AUR va transforma vacanța parlamentară în campania „Vara românilor!”. Pentru parlamentarii AUR și pentru filialele noastre județene, vara este a românilor, nu a vacanțelor scumpe peste hotare!

Campania a demarat încă din primele zile ale lunii iulie, în care ne-am întâlnit cu oameni minunați din județul nostru din câteva localități ale județului Dolj: Călărași, Poiana Mare, Melinești.

Ne-am întâlnit în această săptămână cu oameni minunați și am ascultat cu atenție nevoile și preocupările lor.

Oamenii ne-au vorbit în principal despre birocrație, corupție, sistemul de sănătate și probleme sociale.

Românii trebuie să îi cunoască personal pe cei care îi reprezintă în Parlamentul României, iar parlamentarii și reprezentanții politici de la nivel județean trebuie să fie conectați la problemele și nevoile cetățenilor pe care îi reprezintă.

Pentru AUR, fiecare voce contează și, împreună, putem aduce schimbări semnificative în viața oamenilor din comunitatea noastră.

Campania Vara Românilor va continua și în săptămâna care urmează în localitățile: Scaești, Braloștița, Coțofenii din Dos, Breasta, Verbița, Vela, Sălcuța, Terpezița, Vârvoru de Jos, Bucovăț.

Haideți să lucrăm împreună pentru a construi un viitor mai bun pentru toți românii. Fiecare voce contează, iar împreună putem face diferența!

Vara Românilor continuă cu putere și determinare!”, a declarat deputatul Ringo Dămureanu despre Campania „Vara Românilor”.

„Alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor sunt cele mai importante pe care le avem de la aderarea la Uniunea Europeană. Nu va fi o luptă între stânga și dreapta, între AUR și PSD și PNL, va fi o luptă între suveraniști și progresiști, între patrioți și globaliști.

Vrem în Europa, dar vrem să fim europeni egali cu toți ceilalți, nu de mâna a doua, băgați pe ușa din dos în casă și așezați la masa servitorilor.

Pe 22 iulie 2023, Alianța pentru Unirea Românilor va prezenta lista candidaților pentru Parlamentul European.

AUR a ales să prezinte lista de candidați cu un an înainte de alegeri. Este o premieră pentru scena politică din România, unde partidele vechi ne-au obișnuit să ne prezinte candidații cu o lună sau două înainte de alegeri.

Facem acest demers deoarece ne dorim ca toți românii, precum și societatea civilă, să îi cunoască pe cei 50 de candidați pe care noi îi propunem, să se pronunțe cu privire la aceștia.

Haideți să nu mai trimitem în Parlamentul European tot felul de figuri sinistre care au dus la defăimarea României și la slăbirea puterii noastre!”, a adăugat deputatul cu privire la Alegerile pentru Parlamentul European.

Deputatul Ringo Dămureanu a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj următoarele: „Dosarul centrelor în care bătrânii erau supuși tratamentelor inumane arată imaginea dramatică a unui sistem bolnav, în care oamenii sunt supuși unor abuzuri de nedescris.

Centrele pentru bătrâni ar trebui să le asigure acestora confortul și grija necesară, nicidecum ele nu trebuie să devină adevărate lagăre de concentrare, în care vârstnicii să fie umiliți, batjocoriți și, mai grav, lăsați să moară cu zile.

Căminele morții descoperite în București scot la iveală problemele unui sistem putred, care au fost ignorate ani la rândul de către cei care s-au ocupat de partea de asistență socială din România.

Acum vorbim despre o rețea care a fost destructurată, însă câte astfel de rețele există în România fără ca instituțiile statului să știe? De unde știm că aceste rețele nu sunt și la noi în județ?

Cazul din București trebuie să pună în mișcare instituțiile statului care au responsabilități de control și verificare a acestor centre, astfel încât să fie evitate abuzurile împotriva vârstnicilor.

Din păcate, nu am văzut ca în ultimele zile să iasă public nici Ministerul Muncii condus de Marius Budăi, nici Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, nicio altă instituție a statului, care să spună ceva cu privire la aceste situații revoltătoare, cum a fost posibil să se ajungă aici.”

Coordonatorul județean Ionel Gheorghe a prezentat următoarele subiecte: Caravana medicala AUR și candidații pentru alegerile europarlamentare.

„Caravana medicală AUR este gata și se află în aceste zile în acele zone ale României în care nu există medici. Am pornit la drum în locurile în care statul român nu ajunge să ofere ajutor de specialitate. Facem acest lucru ca o promisiune pentru români.

Am promis un spital din banii de subvenție, nu ne-au lăsat să îl construim fizic, așa că încercăm să facem tot ce putem pentru a ne respecta cuvântul dat. Primele județe în care ajunge caravana „AUR pentru sănătate” sunt Bacău, Neamț, Suceava și Botoșani. Duminică, la comemorarea adormirii marelui domnitor Ștefan cel Mare, caravana a pornit spre Răcăciuni, satul Gheorghe Doja din județul Bacău, iar luni au fost consultați peste 150 de români din zonă.

Dacă știți cadre medicale, anuntați-le să se înscrie aici: https://caravanamedicala.ro/ ca voluntari pentru o săptămână sau o lună în caravană. Vom face România bine, împreună!

Prin acest proiect, AUR își propune să vină în sprijinul populației din mediul rural vitregită de orice tip de asistență medicală, cei care au fost victimele neglijenței flagrante a statului.

Caravana Medicală „AUR pentru SĂNĂTATE!” va străbate întreaga țară, oprind în comunele aflate la distanțe mari de spitale și oferind asistență medicală gratuită celor aflați în nevoie.

Caravana AUR va merge în toată țara, inclusiv în județul DOLJ!

Caravana medicală AUR este șansa unor oameni care au primit până acum doar scuze și explicații de a beneficia de servicii medicale chiar în localitățile in care locuiesc.

Succesul acestei caravane, încă de la început, arată cât de multă nevoie au românii de îngrijire medicală și cât de mult și-au bătut joc guvernanții, vreme de 33 de ani, de noi, românii.

Poate unele dintre cele mai mari nevoi ale oamenilor din satele României sunt serviciile medicale gratuite și de calitate.

Alianța pentru Unirea Românilor livrează soluții, în contrast cu o putere care își duce zilele pe datorie.”, a anunțat Coordonatorul județean Ionel Gheorghe.

„Românii trebuie să fie demni în Europa și în lume! Vocea poporului român trebuie să se facă auzită în plan extern și să fie orientată către interesele națiunii noastre. Pentru asta, avem nevoie de patrioți în Parlamentul European, nu de politicieni de carton.

Nu vrem să fim spectatori și nu vrem să fim doar simpli executanți în Uniunea Europeană, așa cum s-a întâmplat în ultimii 33 de ani, când am fost conduși de PSD și PNL.

Alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor sunt cele mai importante pe care le avem de la aderarea la Uniunea Europeană. Nu va fi o luptă între stânga și dreapta, între AUR și PSD și PNL, va fi o luptă între suveraniști și progresiști, între patrioți și globaliști.

Vrem în Europa, dar vrem să fim europeni egali cu toți ceilalți, nu de mâna a doua, băgați pe ușa din dos în casă și așezați la masa servitorilor.

Pe 22 iulie 2023, Alianța pentru Unirea Românilor va prezenta lista candidaților pentru Parlamentul European.

AUR a ales să prezinte lista de candidați cu un an înainte de alegeri. Este o premieră pentru scena politică din România, unde partidele vechi ne-au obișnuit să ne prezinte candidații cu o lună sau două înainte de alegeri.

Facem acest demers deoarece ne dorim ca toți românii, precum și societatea civilă, să îi cunoască pe cei 50 de candidați pe care noi îi propunem, să se pronunțe cu privire la aceștia.

Haideți să nu mai trimitem în Parlamentul European tot felul de figuri sinistre care au dus la defăimarea României și la slăbirea puterii noastre!”, a încheiat Coordonatorul județean Ionel Gheorghe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.