Ziua de 17 Mai 2023 avea să fie una de coșmar pentru mai mulți minori din municipiul Craiova.
În seara acestei zile, Deputatul AUR de Dolj, Ringo Dămureanu, a fost anunțat telefonic de soția acestuia că fiul minor, Dămureanu Theodor-Victor, a fost atacat într-un tramvai și bătut de un grup de tineri, care ulterior au fugit. Scopul cel mai probabil a fost tâlhăria, deși există și alte posibile ipoteze.
Theodor-Victor se afla în tramvai cu colegul de școală și vecinul său, de aceeași vârstă, 15 ani. Cei doi veneau dinspre Electroputere Mall, s-au urcat în tramvai la cap de linie, așezându-se pe ultimele scaune, unde în același timp cu ei, s-a urcat și un grup de 5 tineri, cu vârste de 13 – 16 ani.
Aceștia i-au amenințat pe cei doi cu briceagul și le-au cerut să le dea bani. Theodor-Victor a arătat buzunarele goale, iar colegul său a fost deposedat de puținii bani pe care îi avea asupra sa: 5 lei.
Victor a fost bătut violent, cu pumnii în cap, în nas, în antebraț, la coaste, până i-a pornit sângele din nas, ramânând cu semne pe corp și cucuie la cap. Ceasul de la mână i-a fost spart. A rămas cu pete de sânge pe față, dar și cu hainele și pantalonii pătați de sânge.
Colegul său a fost și el lovit repetat cu pumnii în cap, iar plasa de cumpărături i-a fost ruptă.
Cei doi copii agresați nu au ripostat, de frica unor pedepse și mai mari, doar au stat și au încasat, încercând să se apere cum au putut.
Absolut nimeni din tramvai nu a reacționat, toți ceilalți călători prefăcându-se că nu observă.
Aceste agresiuni s-au produs imediat ce agresorii au urcat și tramvaiul a pornit din stație, întorcând sub Podul Electro. La sfârșit, a fost amenințat: „te termin, ne mai vedem noi”. La prima stație de tramvai, Viitorul, agresorii au părăsit tramvaiul.
Victimele și-au sunat mamele, pentru a le anunța ceea ce au pățit.
Tramvaiul, recent achiziționat de Primăria Craiova pe sume semnificative, nu are buton de panică.
Comisarul Gheorghe Cheche, de la Secția 3 Poliție Craiova s-a deplasat la fața locului și a realizat fotografii cu fața, hainele și ceasul victimei. Pentru ambii copii s-au depus plângeri penale, pentru tâlhărie calificată, amenințare, loviri / alte violențe, pentru care agresorii riscă între 3 și 10 ani închisoare.
Este în curs de obținere Certificatul medico-legal, în urma finalizării investigațiilor medicale.
Ambii copii victime sunt în clasa a opta și se află în perioada premergătoare examenelor de capacitate. Imediat după momentul violențelor de miercuri seara, Victor a avut dureri de cap, în condițiile în care avea de susținut examene la Limba franceză – joi, și la Limba spaniolă – vineri, iar cele întâmplate l-au tulburat foarte mult fizic și mental. Faptul că a fost ameninţat cu briceagul i-a produs o stare de temere, pe care a resimțit-o și în zilele următoare.
Părinții elevilor din Craiova s-au plâns în mai multe audiențe de lipsa de siguranță a copiilor în mijloacele de transport în comun aparținând municipalității conduse de primarul Lia Olguța Vasilescu.
Inclusiv în Consiliul Local al municipiului Craiova au existat voci care au cerut ca polițiștii locali, aflați tot în subordinea Primăriei Craiova, să fie prezenți în mijloacele de transport în comun.
Au fost primite mai multe sesizări de la părinți privind siguranța copiilor care circulă cu RAT, laolaltă cu delincvenți, unii chiar cu probleme psihice, oameni ai străzii, care folosesc transportul public.
În autobuze și tramvaie circulă multe persoane dubioase, care se iau de copiii care circulă.
Există inclusiv la IPJ Dolj sesizări în acest sens, și cerem public Primarului Craiovei să ia măsuri, deoarece părinții se tem de siguranța copiilor lor care folosesc transportul în comun.
Primarul Lia Olguța Vasilescu a dat asigurări repetate, încă din anii trecuți, că problema va fi rezolvată, mai ales după ce parcul auto al RAT va dispune de mai multe mașini și tramvaie, dar starea de lucruri a rămas practic aceeași. Aceasta a avansat anii trecuți chiar un termen: februarie 2023, dar inutil.
Probleme sunt inclusiv cu stațiile mijloacelor de transport în comun, deoarece nu sunt amenajate. În Craiova s-a remarcat o problemă generalizată cu lipsa sau neamenajarea acestor stații, care practic nu există. Oamenii urcă din stradă și coboară în stradă, iar asigurările responsabililor din Primăria Craiova, că se are în vedere amenajarea stațiilor de autobuz are aceeași soartă ca și restul promisiunilor.
În ciuda tuturor declarațiilor publice, potrivit cărora avem, de a face cu un oraș turistic, remarcat de site-uri obscure contra unor sume de bani semnificative plătite de contribuabili din bani publici, Craiova este în continuare un oraș nesigur.
Copiii noștri, deși tot mai puțini, trăiesc în aceeași insecuritate ca în urmă cu 30 sau 40 de ani.
Înainte de depunerea plângerii penale, un alt craiovean ne-a transmis următorul mesaj:
”Am văzut video-ul pe care la-ți postat cu copii agresati in tramvai, acei indivizi care i-au bătut au plecat din fata Mall-ului, unde i-au bătut si căutat prin buzunare de bani pe fiul si nepotul meu in vârstă de 13 si respectiv 12 ani. Azi am depus plângere penală”. Autorul mesajului a menționat că a vorbit cu paznicul de la mall, care i-a spus că acest grup se află zilnic în curtea supermarket-ului, unde atacă mulți copii.
Ne amintim că în trecut au existat chiar cazuri de elevi uciși în Craiova. Tânărul Andrei Eduard Goreci, de 17 ani, elev la Liceul ”Tudor Arghezi” din Craiova, cu rezultate foarte bune la învățătură, care a fost înjunghiat în anul 2010 de un tânăr de 19 ani, ulterior condamnat pentru omor calificat.
Cerem public Primarului municipiului Craiova, Poliției locale Craiova, IPJ Dolj, Jandarmeriei, să ia toate măsurile pentru siguranța publică a locuitorilor Craiovei, în special a copiilor noștri.
Pas cu pas, regimul Iohannis reinstaurează dictatura în România!
• Decizia conducerii Camerei Deputaților de a sancționa deputații AUR și pe deputatul neafiliat Dumitru Coarnă reprezintă o formă de a penaliza adversarii politici fără precedent.
o Nu ne interesează în vreun fel de tăierea indemnizațiilor. Ce ne interesează este că se pune pumnul în gura opoziției parlamentare, se limitează la 10 secunde pentru 3 luni luările de cuvânt.
• Corect ar fi fost ca, în primul și în primul rând, sancționați să fie cei care au votat pe WhatsApp legile antinationale propuse de coaliția de guvernare.
o În ciuda minciunilor aruncate de reprezentanții PSD, legea PLX 145, în Comisia de sănătate, s-a votat pe WhatsApp. Am pus la dispoziție toate probele!
• Este pentru prima oara in 33 de ani cand parlamentarii puterii hotarasc, cu majoritate, sa le refuze parlamentarilor opozitiei dreptul de a mai vorbi in Camera Deputatilor de la microfon.
o Ideea de a reduce la tacere si de a confisca dreptul deputatilor opozitiei de a vorbi la microfonul Camerei este incompatibila cu valorile europene si ale unui stat democratic.
o Asa ceva nu exista nicaieri, in niciun stat modern, care se pretinde a fi un stat democratic, pentru ca aici nu este vorba despre AUR, ci despre dreptul deputatilor opozitiei de a face opozitie si de a protesta, cateodata, da, vehement, pentru ca subiectele abordate sunt de interes national.
• Parlamentarii AUR nu vor putea fi redusi la tacere, indiferent de sanctiunile pe care puterea le va aduce asupra noastra!
o Noi suntem in Parlament pentru ca reprezentam interesele celor care ne-au ales. Asa cum deputatii puterii au fost alesi si noi am fost alesi de romani.
o Parlamentarii AUR sunt in Parlament pentru ca sunt rodul unui exercitiu democratic si respingem ferm orice forma de incercare de intimidare a acestora si orice forma de incercare de reducere la tacere.
• In ceeea ce priveste PLx 145, fata de care am protestat saptamana trecuta, în viitoarea majoritate parlamentară, AUR va abroga PLX 145.
PLx 144 privind executorii judecătorești
• Sub umbrela PNRR sunt puse toate legile antiromânești. Si PLx 143, si 144, si 145 si toate celelalte care sunt indreptate in mod evident impotriva interesului national sunt motivate ca fiind jaloane in PNRR.
• Toate legile antiromanesti pe care le voteaza aceasta coalitie monstruoasa sunt puse pe seama PNRR.
o Ne spun ca „Nu avem ce sa facem, e jalon in PNRR”. De parca nu ei au negociat si votat masiv acest plan national, zis de redresare si rezilienta, dar care in realitate pare mai mult ca un ajutor de inmormantare.
• Saptamana aceasta a fost discutat in comisiile parlamentare un proiect de lege nociv, care face parte din seria de PLx-uri date de Guvern.
o Este vorba despre PLx 144, care se refera la faptul ca executorii judecatoresti din Uniunea Europeana si din Elvetia nu au nevoie de acreditarile speciale pe care le solicita autoritatile romane pentru executorii din Romania.
Prin urmare, romanii vor putea fi deposedati dupa aprobarea acestei legi de conturile din banci, de masini, de case si terenuri printr-o simpla notificare semnata electronic de oriunde din Uniunea Europeana sau din Elvetia.
Acel executor nu va trebui sa faca dovada certificarii lui in Romania, este de ajuns ca este recunoscut de autoritatile din tara lui.
• Este, iarasi, o chestiune fara precedent si, de asemenea, una pe care puterea o pune pe seama PNRR.
• Oare ce va mai ramane valabil din prevederea constitutionala cu privire la proprietatea privata? Mai avem cum sa ne protejam proprietatea privata? Ce se va intampla in momentul in care se va abuza de aceasta lege?
o Nu exista niciun fel de prevedere, nimeni nu poate sa dea niciun raspuns, iar puterea nu este dispusa la o dezbatere reala si la amendarea legii. Am incercat sa o amendam sau sa o oprim si in Senat, nu am reusit.
• In final, ne punem intrebarea: cat valoreaza resursele naturale ale Romaniei, cat valoreaza proprietatile private ale romanilor, cat valoreaza interesul nostru national?
o Se pare ca pentru PNL, PSD, UDMR, in orice ordine le-am pune, prin orice rotativa la guvernare, acestea valoreaza cateva miliarde de euro pe care le luam cu imprumut sau le luam dintr-un buzunar in altul prin acest PNRR.
Protestele mai multor categorii arată eșecul actualei guvernări
• Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os. Vedem, prin aceste manifestații, întruchiparea eșecului guvernării.
• Sunt proteste absolut legitime, proteste care scot la iveală disperarea oamenilor. Nu se mai poate așa. Problema cea mare este că nimeni din Guvern nu se gândește la cetățenii simpli, la pensionari, la salariați.
o Astăzi sunt mulți români în suferință. Astăzi, pe lângă aceste proteste anunțate, jumătate dintre copiii țării au plecat flămânzi la școală.
o Sunt bătrâni care azi dimineață au trebuit să aleagă dacă își iau de mâncare sau lasă banii pentru medicamente.
o Sunt părinți care plâng după copiii lor care au plecat dincolo de granițele țării.
o Toate acestea sunt problemele noastre. Suferința lor ar fi trebuit să fie suferința politicianului român. Doar că această suferință nu îi mișcă pe cei de la guvernare.
• Oamenii sunt disperați. Puterea de cumpărare a scăzut, prețurile sunt uriașe, veniturile sunt tot mai mici.
o Sunt oameni aflați în pragul falimentului personal, care nu știu ce vor face luna viitoare, dacă vor mai avea din ce să trăiască.
• Profesorii își strigă disperarea în stradă, în vreme ce în Senat se forțează adoptarea legilor educației, care desăvârșesc dezastrul pe care actuala guvernare îl face în privința sistemului de învățământ românesc.
• Învățământul trebuie să fie prioritar pentru un stat care veghează la viitorul națiunii.
o Dacă vrem un învățământ performant, întâi de toate trebuie să redăm demnitatea dascălilor.
o Cum se poate face acest lucru? Printr-o salarizare adecvată, după performanță, așa cum AUR a propus în programul de guvernare.
o Profesorii, învățătorii, dascălii trebuie să beneficieze de salarii demne, nu să fie puși în situația în care să își ceară drepturile și respectul societății în stradă.
• Nu putem spera la un viitor așa cum ne dorim, dacă la temeliile viitorului nostru nu se află o bună educație.
• Până acum câteva săptămâni, președinții PSD și PNL se întreceau în promisiuni referitoare la creșterea salariilor de bază în învățământ, încercând să ademenească electorat din rândurile profesorilor.
o Doar că zilele au trecut, iar PSD și PNL au uitat complet de dascăli.
• Greva anunțată de cadrele didactice este o acțiune îndreptățită, o acțiune de protest care vizează până la urmă o finanțare corespunzătoare a sistemului educațional și asigurarea unui viitor pentru voi aici în țară.
• Lipsa de respect afișată de conducătorii țării nu face decât să confirme dezinteresul lor față de educație și față de românii angajați în sistemul de învățământ.
• Ca să fie clar pentru toată lumea: dacă educație nu e, nimic nu e!
România trăiește pe datorie!
• În vreme ce Ciucă și gașca veselă de la guvernare se laudă cu modul în care gestionează economia țării, datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei şi este, din nou, peste 50% din PIB!
o Ca să facem o glumă amară, era momentul să crească ceva în guvernarea PSD-PNL-UDMR.
o Iată, crește datoria publică!
• Doar că Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că Guvernul va trebui să prezinte public un program pentru reducerea poverii și trebuie să înghețe cheltuielile cu salariile din sectorul public, dar și să ia alte măsuri de austeritate.
• Însă nu o vor face, pentru că nu au habar ce să facă!
• Politica economică și fiscală a actualei guvernări este plină de incompetență, incoerență și hoție.
• Economia „bubuie” doar în capul lor! Românii au ajuns să muncească doar ca să aibă ce să mănânce!
o Investiții – zero! Locuri de muncă spre deloc! Viitorul amanetat!
o Pe scurt, cum ar zice Klaus Iohannis: „Ghinion!”
• Măsurile luate în ultimul an și jumătate de guvernul PSD-PNL-UDMR au dus:
o La creșterea explozivă a prețurilor la produsele alimentare, medicamente și a facturilor la utilități;
o La scăderea puterii de cumpărare și la sărăcirea populației;
o La amanetarea viitorului prin guvernarea exclusiv pe datorie.
• Sărăcirea românilor este efectul direct al politicilor guvernamentale greșite, al deciziilor contradictorii și al minciunilor transmise public de guvernanți.
• Economia reală a României este în următoarea situație:
o recorduri negative în privința deficitului bugetar;
o cele mai mari împrumuturi din istoria României.
• Reducerea cheltuielilor bugetare nu va avea ca efect reducerea deficitului. Pentru a reduce deficitul este nevoie de îmbunătățirea eficienței colectării, dar și combaterea fermă a evaziunii fiscale.
• Actuala guvernare nu este capabilă să facă nimic!
AUR are program de guvernare, atacat cu minciuni
a) referitor la acuzația că AUR vrea scoaterea României din UE
Românii trebuie să fie demni în Europa și în lume! Statul nostru trebuie să aibă o politică externă activă, orientată către interesele națiunii noastre, oriunde s-ar afla membrii ei.
• Ținta pentru acest program de guvernare este să fim la nivelul de trai, după toate standardele, apropiat de nivelul mediu din Uniunea Europeană. Suntem a șasea țară din Uniunea Europeană ca populație, dar când vine vorba de venituri suntem pe ultimele locuri.
Multe dintre publicațiile aservite din presa românească au spus că acest program este anti-european. Nu există nici măcar o măsură anti-europeană din cuprinsul programului AUR.
• Nu vrem să fim spectatori și nu vrem să fim executanți în Uniunea Europeană, așa s-a întâmplat în ultimii 33 de ani, când am fost conduși de PSD-PNL-UDMR.
In privinta politicii externe, da, ramanem in aceleasi aliante, dar vom actiona asemenea unui stat suveran, egal in drepturi cu celelalte.
• Romania in UE nu mai poate sa isi permita sa stea cu capul plecat. Avem aceleasi contributii si aceleasi responsabilitati ca si Germania sau Franta, deci trebuie sa avem aceleasi drepturi.
• Nu vrem sa parasim UE, dar vrem sa ne urmarim interesul national. Nu mai putem sa ne asumam un rol de subordonati in relatiile cu aliatii nostri.
• Destul am discutat în genunchi cu cei pe care îi numim parteneri! Românii nu sunt cetățeni de mâna a doua în concertul european, iar guvernarea AUR va presupune relații de pe picior de egalitate cu toate statele lumii.
b) referitor la măsurile fiscale și sociale propuse de AUR
Nu se pot mari salariile fara sa functioneze economia. Tocmai de aceea masurile care vizeaza mediul de afaceri sunt luate impreuna cu cele care ii vizeaza pe salariati, deoarece aceste doua componente sunt strans legate intre ele.
• Romanii, in primul rand, trebuie sa ne asiguram ca raman mai multi bani la dispozitia lor.
• Taxele, desi unii spun ca nu sunt printre cele mai mari din Europa, ele sunt printre cele mai mari, dar in timp ce nemtii primesc la schimb spitale, scoli, infrastructura, romanii nu primesc la schimb nimic.
• Impozitarea actuala pe salariu este de peste 40%. Se spune ca o plateste salariatul. Toti cei care au firme stiu ca romanul stie doar cati bani ia in mana si cu cat se duce acasa. Firma se descurca sa plateasca taxele respective.
Astăzi povara ineficienței statului român cade pe umerii salariatului român. Cine le spune românilor că avem cele mai mici taxe din Europa îi minte.
• Reducem drastic taxele, contribuțiile la sistemul de pensii, asigurări sociale și sănătate până la un nivel maxim cumulat de 25% din salariul angajatului pentru primii 5.000 lei din salariul brut.
• Concomitent cu acest lucru vom crește gradual salariul minim până la valoare de 5.000 de lei brut
Propunerea AUR este mai multi bani pentru salariati, pentru ca ei vor sti mai bine ce trebuie sa faca cu acei bani pentru familiile lor, si mai multi bani lasati la companii.
Orice antreprenor din Romania este dispus sa dea mai multi bani la angajat, dar uneori ii e imposibil pentru ca el, pe sistemul actual, trebuie sa dubleze acei bani. Pentru 1000 de lei pentru un angajat, trebuie sa mai puna 1000 de lei pentru stat.
Noi spunem: angajatorii sa dea bani catre salariati si statul sa nu mai ia bani.
• Dar ce se va intampla? Pentru ca vor avea mai multe venituri la dispozitie va creste consumul.
• Consumul inseamna productie, care o parte este productie nationala. Aici vine al doilea plan al programului de guvernare: relansarea industriei nationale.
• Trebuie sa mancam produse romanesti, sa punem pe masa produse romanesti. Vorbim despre un plan integrat in care vom creste consumul dar trebuie asigurat din surse interne. Asta inseamna noi locuri de munca, inseamna o viteza de circulatie a banilor in economie mai mare si inseamna bani mai multi la bugetul de stat. In momentul in care un om are la dispozitie 2000 de lei in plus, va merge la magazin si va cumpara mai multe produse.
AUR propune și vom face o simplificare a fiscalității. Trebuie să rămână mai mulți bani la dispoziția firmelor românești și a salariaților români.
• Pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de euro stabilim un impozit pe cifra de afaceri de 2%. Pentru companiile cu cifra de afaceri egală sau mai mare de 5 milioane de euro se va aplica un impozit pe profit de 16%.
Pentru cei care nu sunt corecți cu poporul român și care nu își declară profiturile în România se va institui o taxă de 1% din cifra de afaceri.
• Societățile comerciale cu o cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro vor plăti anual impozit pe profit de 16%, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri.
Astăzi firmele românești sunt decapitalizate iar băncile oferă împrumuturi la dobânzi foarte mari, cămătărești. Anual mii de firme sunt închise pentru că sistemul bancar nu este un partener corect ci mai degrabă un vânător de chilipiruri.
• Avem nevoie de bănci românești cum ar fi Banca de dezvoltare, Banca Agricolă și Banca Românească pentru Locuințe și Consolidare, bănci care să asigure finanțarea ieftină a economiei românești și nu una speculativă care distruge afacerile românilor.
Nu trebuie să uităm de românii care sunt dincolo de granițele țării, pentru că avem o Românie dincolo de România și trebuie să îi ajutăm pe acei români să își dezvolte afaceri, chiar și acolo unde se află azi.
• Extindem activitatea CEC Bank în exterior, acolo unde avem comunități românești puternice, pentru a putea crea o rețea internațională de magazine și produse românești.
Astăzi România nu mai produce aproape nimic. Capacitatea industrială de producție a țării a fost distrusă. Este nevoie să reconstruim economia țării.
• Vom asigura finanțări nerambursabile parțial sau total de la bugetul de stat sau din fonduri europene pentru a sprijini industria prelucrătoarea a resurselor de care dispunem.
În timp ce unii vor să crească vârsta de pensionare, noi vă garantăm că în guvernarea AUR vârsta de pensionare nu va crește, iar pensiile vor trebui să asigure un trai decent, care să asigure acoperirea coșului zilnic.
România trebuie să își păstreze suveranitatea, iar moneda națională reprezintă unul dintre elementele de suveranitate ale statului român.
• Nu vom renunța la moneda națională, nu vom adera la moneda unică euro și nu vom renunța la plățile efectuate în numerar.
• Moneda fizică va exista în continuare și nu vom institui nici un mecanism digital de control al populației sau inginerie socială.
• Românii trebuie să fie liberi să opteze dacă doresc să folosească numerar sau cardul.
c) referitor la măsurile AUR pentru domeniul sănătății
Oferim prioritate medicinii de prevenție, care a fost cu totul și cu totul lăsată deoparte, uitată, nu mai există dispensare la sate, nu mai există acces în spitale decât în mod foarte complicat, medicul de familie a ajuns un soi de funcționar care semnează o hârtie către medicul specialist.
• Oferim medicului de familie un rol extins, astfel încât să rezolve repede cazurile importante, care nu necesită internare, degrevând astfel medicii specialiști.
• Vom acorda o atenție specială diagnosticului timpuriu, printr-un program de prevenție pentru bolile la care suntem cei mai expuși noi, românii, care va cuprinde un set de analize și de controale gratuite.
Am prevăzut și decontarea serviciilor stomatologice de la Casa de Asigurări.
Pentru a avea o națiune sănătoasă trebuie să mâncăm sănătos.
• Ne vom îngriji să oferim o alimentație sănătoasă pentru o viață sănătoasă, să oferim condiții pentru sportul de masă și pentru activități recreative, furnizând și sprijinul financiar în acest sens.
La capitolul infrastructură și dotări, renovăm sau construim, acolo unde este cazul, policlinici la 25.000 de locuitori. Nu trebuie să existe nicio zonă cu un asemenea număr de locuitori care să nu aibă măcar o policlinică.
• Reducem timpul de așteptare pentru urgențe la cel mult 10 minute pentru pacient prin creșterea și înnoirea parcului de ambulanțe, dotate cu aparatură performantă și pe fiecare ambulanță să existe un medic și un asistent.
Vom muta unitățile de primiri urgențe din subordonarea DSU, care este controlat de o singură persoană, Raed Arafat, în cea a Ministerului Sănătății.
d) referitor la măsurile AUR pentru domeniul educației
Senatul dezbate săptămâna aceasta noile „Legi ale Educației”. Aceste monstruozități marca Iohannis – Ligia Deca vor avea efecte grave asupra dezvoltării tinerelor generații atât în plan cognitiv, cât și în plan psihologic.
Ne vom opune acestor legi, atât prin amendamente menite să le reducă impactul negativ asupra sistemului educațional, cât și în Plen și în spațiul public.
• AUR propune un sistem de învățământ responsabil, în care și școlile teoretice, și cele profesionale, și cele vocaționale sau pedagogice să-și aibă rolul lor bine definit în modelarea societății românești.
• Un stat funcțional are nevoie de cetățeni educați, activi în toate palierele sociale, nu de oameni rupți de realitate, ușor de condus de politrucii vremii.
Învățământul trebuie să fie prioritar pentru un stat care veghează la viitorul națiunii.
• Considerăm că este necesar să redăm demnitatea dascălilor prin salarizare și stimulente adecvate, oferirea de locuințe, statut, dotări și echipamente, precum și reducerea sarcinilor birocratice pentru a permite dascălilor să se concentreze pe activitățile didactice.
• Reducem sarcinile birocratice de pe dascăli pentru a permite dascălilor să se concentreze pe activitățile didactice.
• Corelarea sistemului de învățământ cu piața muncii.
o Vom crea sau extinde licee pedagogice și vocaționale, precum și școli de artă și meserii.
o Vom crește numărul de studenți cu 50% în următorii 10 ani, în special în domeniile în care lipsesc specialiști.
• Vom reintroduce uniformele școlare. Ca element de distincție este și un motiv de mândrie că ești la o școală bună și, de asemenea, uniforma asigură un comportament adecvat al elevului în societate și la școală.
• Vom organiza programe speciale în parteneriat cu asociațiile sportive, culturale, de mediu, de inginerie și știință, în ceea ce se numește „Școala de după Școală”, pentru pregătirea suplimentară a elevilor, după modelul Cluburilor de elevi și a Școlilor populare de artă de odinioară.
• Vom organiza „Săptămâna Istorică”.
o Toți elevii trebuie să găsească resurse de mândrie națională și să conștientizeze că noi avem specificul nostru, unicitatea noastră în lume, să o putem afirma.
o Programul se adresează claselor I – XII, iar în cadrul acestuia vor fi organizate excursii și tabere la obiective istorice, precum și alte activități de cunoaștere și înțelegere a istoriei naționale. Programul se va adresa și copiilor români de peste hotare.
• Ne propunem să investim masiv în cercetarea istorică, pentru că există foarte multe cetăți dacice descoperite de zeci de ani acoperite cu pământ, necercetate niciodată, din lipsa de fonduri.
o Alte state fac turism enorm din artefactele lor și din siturile lor arheologice.
o Am putea face și noi asta
e) referitor la acuzațiile privind înființarea ”tribunalelor poporului”
Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, iar cetățenii trebuie să aibă un rol mai activ în viața Cetății lor.
Acest principiu a fost greșit înțeles de către presa aservită, care a început să vorbeacă despre „tribunalele poporului” reintroduse de AUR. Este o mare minciună!
• Nu doar că e o neintelegere, ci e o prostie infantila. Notiunea de curti cu jurati, ceea ce propune AUR, nu provine de la sovietici. Notiunea de curti cu jurati e aplicabila si se vede acum in curtile americane de justitie.
o Aceasta notiune a fost proprie sistemului nostru judiciar pana in anul 1938. Mai mult, chiar si acum aceasta institutie exista in Franta, nu doar pe penal, ci si pe procese complicate, colective sau class action. Ar trebui sa se stie ca atat dreptul civil, dar si dreptul procesual penal este de sorginte franceza.
o Daca acolo de unde am importat noi legislatia inca se mai practica acest sistem, de ce ne deranjeaza pe noi si cum putem sa facem aceasta confuzie absolut incredibila intre curtea cu jurati si tribunalul poporului?
• Un al doilea element important este ca notiunea aceasta poate face un lucru pe care nu l-a incercat nimeni incepand din 1995 incoace. Pe masura ce a trecut timpul, elementul de democratizare al justitiei a trecut, el a fost inlocuit de elementul de politizare la varf si respectiv de virare catre ideea de tehnocrat, care nu trebuie sa aiba niciun fel de responsabilizare.
o Ce inseamna aceasta democratizare? In sfarsit romanii ar urma sa participe la actul de justitie, nu doar uitandu-se si minunandu-se ce se intampla in justitia din Romania, ci facand justitie.
Pentru a fi lucrurile cât se poate de clare: Nu e nevoie de modificarea Constituției, așa cum într-un mod mincinos s-a spus.
• Aceste lucruri pot fi realizate printr-o lege organică, dedicată curților cu juri.
• Vor fi ajustări ale Codurilor de procedură, ale legii de organizare judiciară și a unor legi în domeniul concurenței, al protecției consumatorilor și al mediului (în cadrul cărora se pot face procese colective sau de tip class action).
În privința cazurilor care vor fi soluționate de curțile de jurați, aceste vizează crime, infracțiuni grave (spălare de bani, terorism, corupție mare, evaziune fiscală, trafic de arme, droguri sau carne vie etc.).
• Procese colective: daune cauzate mediului, răspunderea pentru defectele medicamentelor sau a vaccinurilor, urbanism, acțiunile acționarilor contra managerilor, ale victimelor concurenței monopoliste sau ale dezinformării oficiale sau comerciale ori ale inducerii în eroare a consumatorilor, procesele pensionarilor sau ale bugetarilor contra guvernului etc.
Ne dorim o reducere a influenței politicului în justiție prin implicarea cetățenilor. Ce trebuie sa stie romanii este ca in momentul de fata acesta cel mai politizat element al justitiei din România este cel al numirii sefilor parchetelor, al sefului ICCJ si a conducerii CCR.
• Sefii parchetului si seful ICCJ, plus toti cei 9 judecatori CCR, sunt numiti politic. Aceste lucruri trebuie sa inceteze.
• Daca romanul trebuie sa aiba incredere in sistemul de justitie al tarii sale, atunci acesta e un lucru important care trebuie facut: depolitizarea si responsabilizarea magistratilor.
În privința introducerii raspunderii magistratilor, ar trebui ca toti trebuie sa raspundem pentru toate deciziile luate.
• Nu putem sa trimitem oameni in puscarie, iar mai apoi sa aflam ca au fost nevinovati. Judecatorii si procurorii sunt mai presus decat ceilalti romani?
• Asa cum se aplica raspunderea pentru celelalte meserii, asa sa se aplice si pentru zona de justitie.
f) referitor la măsurile pentru eficientizarea administrativă
Vom implementa o măsură votată de toți românii: 300 de parlamentari. Așa au votat românii, așa trebuie să fie.
Un guvern suplu și eficient! Maxim 12 ministere și maxim 50 de secretari de stat.
• La ora actuală majoritatea celor 200 și ceva de secretari de stat nu au nicio atribuție. Au doar un birou mare, o secretară și câțiva consilieri, o mașină cu șofer și atât. Nu produc plusvaloare pentru români.
Putem unifica localitățile. AUR a lansat programul de guvernare la Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Motivul nu a fost intamplator. CCIR a venit cu o propunere catre noi pentru unificare teritoriala, pentru eficientizare administrativa, propunere care, in mare parte, corespunde viziunii noastre si care se regaseste in acest program de guvernare.
• Nicio localitate nu va avea primărie în România dacă nu are cel puțin 5000 de locuitori.
• AUR propune ca în locul fostelor primării să se mențină, pentru fiecare localitate cu mai mult de 1.000 de persoane, un birou informatizat de lucru cu cetățenii.
Reducem drastic numărul de membri de partid din administrația publică locală și centrală.
• Nu e nevoie de aproape 500 de mii de membri de partid în administrația locală și centrală. Am pornit, de la începutul anilor 2000, cu 800 de mii de angajați la stat și am ajuns în această guvernare, care își propune eficientizarea cheltuirii banului public, să avem peste 1.340.000 de angajați la stat.
• Nu ne deranjează angajații la stat și profesioniștii. Ba din contră, trebuie să îi încurajăm. Avem nevoie de o ierarhie a competențelor la nivelul statului român.
Având în vedere că Parlamentele din Polonia, Italia sau Portugalia își desfășoară activitatea în 5% din spațiul pe care îl avem la dispoziție la Palatul Parlamentului și văzând cum se plimbă foi între ministere și Parlament, propunem ca ministerele să fie mutate în clădirea Palatului Parlamentului.
• Pentru început cele pentru care statul plătește bani grei, sute de mii de euro, milioane pe an pentru a fi găzduite.
g) referitor la Fondul Suveran de Investiții
AUR va înființa un program național în cadrul căruia vor fi prelucrate (primar, secundar, terțiar) bogățiile naturale.
• Resursa financiară produsă de fiecare bogăție în parte va fi evidențiată public, zi de zi, ca parte a Fondului Suveran de Investiții, după modelul Norvegiei.
• Fondul Suveran de Investiții va fi responsabil pentru administrarea resurselor naturale ale României, plasarea sumelor colectate în investiții cu risc scăzut în afara țării, acoperirea deficitului la fondul de pensii din câștigurile obținute și investiții în domenii cheie de interes național (energie, siderurgie, metalurgie șamd).
• Fondul Suveran de Investiții va fi organizat sub forma unui fond de stat ce poate fi capitalizat din banii contribuabililor români, permițându-le acestora să devină acționari.













