Dan Diaconescu a ieșit din casă alături de mai mulți polițiști. El avea mâinile în buzunare și a spus, cu zâmbetul pe buze, că „nu este nimic adevărat” din suspiciunile care planează asupra sa, potrivit gandul.ro.
Ulterior, el a fost urcat într-o mașină de poliție și va fi dus la Constanța, unde va fi audiat, dosarul fiind instrumentat de anchetatorii de la malul mării.
Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, a ieșit din locuința lui Dan Diaconescu.
„Dan Diaconescu are în acest moment calitatea de suspect. Urmează să se deplaseze la Constanța, unde vom afla mai multe. Nu sunt infracțiuni de pornografie infantilă, așa cum văzut în presă. Am vorbit cu el și mi-a zis că nu nici vorbă de așa ceva. Consider că e o replică a cutremurului din America, Stormy Daniels, varianta românească. Atât s-a putut la noi”, a spus avocatul.
S-a ascuns când au descins mascații
Când a avut loc descinderea, Dan Diaconescu s-a ascuns într-o anexă a locuinței și a fost descoperit acolo de mascați, au precizat surse judiciare.
Oficial, Poliția Constanța a anunțat că se fac verificări într-un dosar penal și sunt făcute verificări în locuința unui bărbat de 55 de ani din București.
„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, conform unui comunicat al IPJ Constanța.













