Preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, a demisionat din funcția de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

„Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 11 ianuarie 2023, domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condiţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar”, se precizează într-un comunicat al AEP.

Constantin Mituleţu-Buică declara luni pentru News.ro că nu are motiv să demisioneze din funcţie sau să fie schimbat de la şefia AEP deoarece a respectat legea, atât pe cea civilă, cât şi pe cea penală.

„Nu am de ce sa demisionez şi nici sa fiu schimbat, pentru ca am respectat legea, cea civilă şi cea penală”, a declarat Constantin Mituleţu Buică, întrebat luni de News.ro, dacă are în plan să demisioneze sau dacă se aşteaptă la o decizie de schimbare din funcţie a coaliţiei de guvernare, în contextul acţiunilor ANI prin care a sesizat Parchetul în cazul său, sub acuzaţia folosirii funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.