Daca nu stiati cine este seful Consiliului Concurenței, singura autoritate responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, având ca principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcționarea pieței libere in Romania, acesta se numeste Bogdan Chirițoiu, un personaj jalnic intr-o functie mare. Avand in vedere ce s-a intamplat miercuri in toate benzinariile din tara, reactia lui Chirițoiu pare desprinsa din filmele cu prosti, acesta spune ca majorarea pretului la carburanti este legata de razboiul din Ucraina si da asigurari ca ii va amenda pe benzinarii profitori.

”Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancționate de legislația în domeniu.

”Este o situație internațională dificilă și volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situație, deoarece o eventuală creștere nejustificată a prețurilor poate conduce la sancțiuni”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurențe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.