Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 au fost publicate astăzi, 03 august, ora 14:00, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro.
În judeţul Dolj au fost obţinute următoarele rezultate:
-
Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 54.39% (51.78% rezultate initiale)
-
Procentul notelor între 5 și 7 este de 31,29% (33,33% rezultate initiale)
-
9 candidați au obținut nota 10, iar 356 candidați au obținut note între 7 și 9,99 (faţă de 339 după afişarea rezultatelor iniţiale).
Note de 10 au fost obţinute la biologie (1), educatie sociala (1), educatoare (5), religie ortodoxa (2)
-
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, în judeţul Dolj, s-au prezentat 672 candidați din totalul de 984 de candidați înscriși.
La nivelul judetului Dolj au fost depuse un numar de 151 contestatii.
Dintre acestea au fost rezolvate favorabil un număr de 84 solicitări, au fost rezolvate nefavorabil un număr de 63 solicitări, iar un număr de 4 solicitări au rămas cu nota neschimbată.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.













