
Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, aşa cum prevede în momentul de faţă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (supranumită şi Codul rutier). Prin urmare, deoarece salariul minim va creşte la începutul lunii mai de la 1.050 la 1.250 de lei, amenzile pe care le pot primi şoferii se vor mări şi ele.
Mai precis, până pe 30 aprilie un punct-amendă este egal cu 105 lei, însă de la 1 mai acesta va ajunge la 125 de lei. Asta înseamnă că cea mai mică amendă de circulaţie va fi de 250 de lei (faţă de 210, cât este acum), iar cea mai mare va fi de 12.500 de lei (faţă de 10.500 de lei, cât este acum).
“Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă”, este explicat în Codul rutier, conform căruia clasele de sancţiuni sunt următoarele:
- Clasa I: 2 sau 3 puncte > 250 lei – 325 lei
Clasa II: 4 sau 5 puncte > 500 lei – 625 lei
Clasa III: de la 6 la 8 puncte > 750 lei – 1.000 lei
Clasa IV: de la 9 la 20 de puncte > 1.125 lei – 2.500 lei
Clasa V*: de la 21 la 100 de puncte > 2.625 lei – 12.500 lei *Clasa V se adresează doar persoanelor juridice.














Poate in acest fel soferii, care nu se sinchisesc de respectarea celor mai elementare reguli de circulatie, se vor gandi de doua ori inainte sa comita nereguli in trafic.