Un elev eminent aduce prima victorie tricoloră la Europeanul de box pentru cadeți de la Rm. Vâlcea. Andrei Musteț – la un pas de medalie

Un elev eminent aduce prima victorie tricoloră la Europeanul de box pentru cadeți de la Rm. Vâlcea. Andrei Musteț – la un pas de medalie

Miercuri, în cea de a doua zi de întreceri la Campionatul European de box pentru cadeți – Râmnicu Vâlcea, au fost 34 de meciuri în program. Între cei 68 de boxeri care și-au arătat calitățile pugilistice pe cele două ringuri instalate în Sala Sporturilor Traian s-au aflat și cinci români. Unul dintre ei a mers mai departe, marcând și prima victorie tricoloră la competiția organizată la Râmnicu Vâlcea.

În limitele categoriei 56 de kilograme, pe distanța a trei reprize de câte un minut și jumătate, Andrei Musteț (14 ani) s-a impus la puncte, cu o decizie împărțită (3-2), în fața ucraineanului Ivan Boreiko. Asistat la colț de antrenorul coordonator al lotului, Robert Băeatu, și de antrenorul său de la Pandurii Tg. Jiu, Ninel Geică, Musteț a dovedit că are inimă și calități îl pot duce departe. Cu atât mai mult cu cât are numai un singur an de box. ”Este un copil foarte inteligent. Din clasa întâi până în a șaptea a luat numai premiul I la școală. Avem copii buni la Târgu Jiu”, a declarat antrenorul Ninel Geică. Prin această victorie, Musteț s-a apropiat la numai un singur pas de podiumul de premiere. El se va bate sâmbătă, pentru un loc în semifinale, cu armeanul Akul Avetysian.
Ceilalți patru boxeri români au fost învinși la puncte, părăsind astfel competiția:
Patrik Bocsi (40 kg) 1-4 cu Aider Abduraimov (Ucr)
Alexandru Ungureanu (46 kg) 1-4 cu Icyar Sebahattin (Turcia)
Adrian Florin Preda (48 kg) 0-5 cu Aleksandr Zyrianov (Rusia)
Cătălin Florin Vicențiu (62 kg) 1-4 cu Maxim Ivasenco (R. Moldova)
Vasile Cîtea, președintele FR de Box: ”A fost o zi încărcată, plină de meciuri. Am avut și noi cinci boxeri, dar, din nefericire, au mers mai departe numai cu unu. Au fost meciuri bune, de nivel ridicat, sunt sportivi la care se vede experiența superioară și faptul că au meciuri mai multe în picioare, lucru care nouă ne lipsește. Nu putem culege de unde nu am semănat. Mai sunt speranțe, aș spune că artileria noastră grea, cei 3-4 boxeri pe care mizăm pentru un drum cât mai lung, nu a intrat încă în concurs. Mă bucur că sunt foarte mulți antrenori din țară care participă și pot vedea nivelul la care trebuie să ne ridicăm. Sper să-și însușească lucrurile văzute aici și să le pună în practică”.
Printre antrenorii tineri care au venit să vadă competiția și să-i susțină pe tricolori este și Claudiu Râșco, de la CSȘ Sighet. Fostul medaliat european la semigrea, un campion care nu a păcălit niciodată boxul, nici la amatori, nici la profesioniști, are un elev în ringul european, pe Samuel Roman, la categoria 54 kg. ”Mi-aș dori să pot descoperi un nou Râșco sau un nou Bute. Avem copii buni în zonă, dar mi-aș dori ca oficialitățile locale să-și îndrepte mai mult atenția către box, un sport care a educat întotdeauna copiii din zonele mai sărace”, a declarat Râșco. În vârstă de 39 de ani, Râșco s-a întors de opt ani din Canada, unde și-a încercat șansa în boxul profesionist.
Competiția continuă joi și vineri cu preliminarii, de la ora 16:00. Sâmbătă sunt sferturile de finală, iar luni au loc semifinalele. Meciurile pentru aur (finalele) sunt programate marți, 25 iulie.

Foto: Andrei Musteț, încadrat de antrenorii Ninel Geică (stânga) și Robert Băeatu

Leave a Reply

Your email address will not be published.