Euro se apropie de pragul de 4,67 lei

Euro se apropie de pragul de 4,67 lei

Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni un curs de referință de 4,6662 lei/euro, în urcare cu 0,09% față de nivelul atins vineri, cel mai mare din 25 ianuarie până în prezent. Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,0162 lei la 4,0240 lei. De asemenea, […]

AFIR: Investițiile în zona montană au depasit 230 milioane de euro

AFIR: Investițiile în zona montană au depasit 230 milioane de euro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat peste 4.500 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții în zona montană și pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 230,6 milioane de euro. Alocarea distinctă acordată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru finanțarea investițiilor realizate în zona […]

Sebastian Vlădescu trebuie să plătească o cauțiune de 1.000.000 euro

Sebastian Vlădescu trebuie să plătească o cauțiune de 1.000.000 euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Sebastian Vlădescu care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice. De asemenea, față de inculpatul Sebastian Vlădescu a fost fixată o cauțiune în […]

CJ Dolj a obtinut finantare europeana pentru modernizarea drumului județean care face legătura între drumurile naționale DN 6 și DN 65

CJ Dolj a obtinut finantare europeana pentru modernizarea drumului județean care face legătura între drumurile naționale DN 6 și DN 65

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă susținute în localitatea Cârcea, faptul că a fost obținută finanțare din fonduri europene, prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, pentru un proiect cu valoarea totală de peste 9 milioane de euro, în cadrul căruia va fi modernizat drumul […]

Gheorghe Piperea: Se va vedea ce inseamna riscul valutar si de dobanda doar prin iunie 2018, cand cursul la euro va trece de 5 lei, iar robor va trece de 5%

Gheorghe Piperea: Se va vedea ce inseamna riscul valutar si de dobanda doar prin iunie 2018, cand cursul la euro va trece de 5 lei, iar robor va trece de 5%

Avocatul Gheorghe Piperea trage un semnal de alarma legat de creditele romanilor si prevede un an 2018 foarte greu, cand cursul la euro va trece de 5 lei, iar robor va trece de 5%.  ”In timp ce debitorii romani asista pasiv cum instantele din Bucuresti si din alte orase mari resping pe banda rulanta actiuni in […]

Leul devine tot mai mic in fata euro! Un nou record al monedei europene

Leul devine tot mai mic in fata euro! Un nou record al monedei europene

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,6551 lei/euro, un nou salt inregistrat de moneda europeana, o creştere cu 0,18% faţă de nivelul atins la sedinta de luni. Cotația record anterioară a fost înregistrată pe data de 13 noiembrie 2017, când BNR a anunțat un curs de schimb de […]

Elevii de clasa a VI-a din județul Dolj mai au la dispoziție cinci zile pentru a se înscrie în concursul Euro Quiz

Elevii de clasa a VI-a din județul Dolj mai au la dispoziție cinci zile pentru a se înscrie în concursul Euro Quiz

Elevii de clasa a VI-a din județul Dolj mai au la dispoziție cinci zile pentru a se înscrie în concursul Euro Quiz, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Competiția Euro Quiz este o activitate antrenantă și educativă, deschisă tuturor elevilor din școlile gimnaziale naționale, de la clasa a VI-a. Scopul său este de a […]

Mitica Dragomir, sub control judiciar pentru luare de mită si complicitate la spălare de bani

Mitica Dragomir, sub control judiciar pentru luare de mită  si complicitate la spălare de bani

Mitica Dragomir, groparul fotbalului romanesc este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită și complicitate la spălare de bani. Procurorii anticorupție au dispus astazi punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Dumitru Dragomir, la data faptelor președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), sub aspectul săvârșirii […]

10 ANI DE SUBVENȚII EUROPENE PENTRU AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ

10 ANI DE SUBVENȚII EUROPENE PENTRU AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ

Sfârșitul anului 2016 marchează încheierea primului deceniu de când România este membră a Uniunii Europene și, totodată, a primului deceniu de implementare, de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA, a schemelor și măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene și naționale destinate susținerii fermierilor români. 10 ani cu rezultate importante în […]

Euro 2016: Rusia riscă descalificarea în cazul unor noi incidente

Euro 2016: Rusia riscă descalificarea în cazul unor noi incidente

Euro 2016. Rusia a primit de la UEFA o sancțiune de excludere cu suspendare, din cauza violențelor provocate de fanii săi pe stadionul Velodrome din Marsilia, la meciul de sâmbătă Anglia-Rusia (1-1). De asemenea, Rusia a primit o amendă de 150.000 euro, din cauza incidentelor provocate de fani pe stadion. Alte incidente provocate de fani […]