Valcea: Proiectul privind reabilitarea blocurilor de locuinţe prin intermediul fondurilor europene a ajuns la final

REABILITARE BLOCURI VALCEA

In Valcea, proiectul privind reabilitarea blocurilor de locuinţe prin intermediul fondurilor europene a ajuns la final.

 

Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunţă finalizarea proiectuluiReabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din municipiul Râmnicu Vâlcea:  Blocul 123,  Blocul P1, Blocul P4,  Blocul P5,  Blocul 24,  Blocul A37/1, Blocul 98, Blocul N9, Blocul N10, Blocul 15, Blocul O3, Blocul O6, Blocul O7, Blocul O8, Blocul 18, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.2 – Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe”.

 

Contractul de finanţare a fost semnat la data de 15 octombrie 2014 între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Organismul Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia şi Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Valoarea totală a proiectului este de7.046.502,45 lei,din care valoarea nerambursabilă solicitată este de 6.931.202,80 lei iar perioada de implementare a proiectului a fost de 20 de luni şi 15 zile, până la data de 30.06.2016.

Obiectivul general al proiectului: este acela de a contribui la crearea şi menţinerea de locuri de muncă cu efect asupra contracarării recesiunii economice, prin impulsionarea industriei de construcţii, precum şi a industriilor conexe extrem de afectate de criza economică şi promovarea coeziunii sociale, prin sprijinirea îmbunătăţirii eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din România, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, ceea ce va conduce la creşterea/menţinerea ratei de ocupare a forţei de muncă, consum redus de energie şi limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Proiectul se subscrie obiectivului POR de creştere a rolului economic şi social al centrelor urbane, printr-o abordare policentrică, pentru a stimula o dezvoltare mai echilibrată a regiunilor, cât şi îmbunătăţirea accesibilităţii regiunilor şi în special a accesibilităţii centrelor urbane şi a legăturilor lor cu ariile înconjurătoare şi creşterea calităţii infrastructurii sociale a regiunilor.

Comentarii

be the first to comment on this article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dute Sus