Primăria municipiului Slatina anunță finalizarea primei etape a acțiunii de distribuire a Tichetelor Sociale de Paște

Primăria municipiului Slatina anunță finalizarea primei etape a acțiunii de distribuire a Tichetelor Sociale de Paște

Din numărul total de 5.964 bonuri valorice ce trebuia să ajungă la beneficiari, 90% au fost distribuite efectiv de către factorii poștali. Persoanele beneficiare care nu au fost găsite la domiciliu, în jur de 600, au primit o înștiințare să se prezinte cu actul de identitate la sediul poștei unde sunt arondați începând de astăzi – vineri 14 aprilie, până în data de 21 aprilie. Dacă și de această dată vor rămâne tichete sociale neridicate, atunci beneficiarii mai au o ultimă șansă pentru a intra în posesia lor în ultima săptămână a acestei luni, de la sediul Direcției Protecție și Asistență Socială (lângă piața Frații Buzești) din cadrul Primăriei Slatina.

Reamintim că acțiunea de depunere a cererilor pentru Tichetele Sociale de Paști s-a derulat în perioada 16 ianuarie – 28 februarie, interval în care cca. 6.100 persoane care se îndeplineau condițiile pentru a se număra printre beneficiari (persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu un venit lunar net de maximum 1.000 lei) au depus cereri în sensul anterior menționat; în final au fost validate 5.964 de cereri.

Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate până la finele acestui an pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 122 de unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor. Totodată, lista respectivă este atașată și prezentului comunicat, dar poate fi consultată online în timp real și pe siteul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica ”Informații de interes public”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.