Primăria Craiova organizeaza prima ediție a Forumului Economic Româno-Elen

Primăria Craiova organizeaza prima ediție a Forumului Economic Româno-Elen


Primăria Craiova își continuă misiunea de a întări relațiile inter-balcanice și organizează joi, 07 iunie 2018, în Cetatea Băniei, prima ediție a Forumului Economic Româno-Elen, în prezența Primarului Mihail Genoiu, a Viceprimarului Adrian Cosman, a Subprefectului de Dolj Cristian Șovăilă și a Prefectului de Gorj – Ciprian Florescu. Inițiat de Primăria Craiova, Forumul Economic Româno-Elen reunește, în Cetatea Băniei, reprezentanți de seamă din mediul administrativ, economic, cultural și turistic din Grecia, precum Vice-guvernatorul regiunii Macedonia Centrală pe probleme culturale și turism – ALEXANDROS THANOS, Vice-guvernatorul regiunii Macedonia Centrală pe probleme de agricultură – BISBINA GERAKINA, Consilierul regional din Salonic pe probleme de turism – ASPASIDIS GEORGIOS, Șeful de cabinet al Vice-guvernatorului regiunii Macedonia Centrală pe probleme culturale și de turism – TSIANTIS LEONIDAS și BAZMADELIS GEORGIOS, Șeful Biroului de Relatii media internaționale, din cadrul Primăriei Salonic.

Delegația din regiunea Macedonia Centrală, una dintre cele mai importante regiuni din Grecia, va fi condusă de Doamna SABINA-MĂDĂLINA ȘOMĂCESCU – Consulul General al României la Salonic și va sosi la Craiova pentru a pune bazele unei cooperări de lungă durată între administrația locală și mediul economic din Municipiul Craiova și regiunea Oltenia și, respectiv, oficialități, oameni de afaceri din Salonic și regiunea Macedonia Centrală a Greciei.

Lucrările și discuțiile bilaterale din cadrul Forumului Economic Româno-Elen se vor desfășura joi, 07 iunie 2018, între orele 14.00 – 17.00, la sediul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, Sala Academician Dinu C. Giurescu. La Forumul Economic Româno-Elen vor fi prezenți și reprezentanții mediului de afaceri local din domenii precum agricultură, servicii, producție etc.

Începute de către administrația locală în anii 2000, prin apartenența la rețeaua Balcinet, relațiile inter-balcanice au căpătat o altă dimensiune datorită inițierii, în 2015, a proiectului de anvergură denumit Grupul de la Craiova, de către fostul primar Lia Olguța Vasilescu, o alianță între trei țări europene – Romania, Bulgaria și Serbia, pe modelul Grupului de la Visegrád, pentru a promova integrarea acestora în Uniunea Europeană, dar și pentru a forma un grup de cooperare energetică, economică și de transport. Grupul și-a început existența după o întâlnire a șefilor de guvern pe data de 24 aprilie 2015 la Craiova, locul care a influențat și numele grupului.

Serviciul Imagine

Primăria Craiova

Leave a Reply

Your email address will not be published.