Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul ceremoniei de predare-primire a comenzii la Brigada Multinațională Sud-Est

Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul ceremoniei de predare-primire a comenzii la Brigada Multinațională Sud-Est

Participăm la un eveniment cu totul special, la una dintre cele mai importante structuri militare prin intermediul cărora țara noastră, alături de aliații săi internaționali, acționează pentru îndeplinirea angajamentelor asumate sub egida NATO, în slujba stabilității și securității.

Doresc, în primul rând, să exprim sincerele noastre gânduri de apreciere pentru domnul general de brigadă Daniel Petrescu, cel care a condus această unitate în ultimul an și căruia îi urăm mult succes în activitatea viitoare, la vârful Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est.

În egală măsură, permiteți-mi să adresez calde felicitări domnului colonel Cristian Dan pentru numirea la comanda Brigăzii și să salut faptul că această structură emblematică va fi condusă tot de un veritabil militar de carieră, un bun cunoscător al realităților din teatrele de operații.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, vă doresc putere de muncă și reușite în noua funcție, asigurându-vă de întreaga disponibilitate pentru conlucrare și deplinul nostru sprijin, prilej cu care îndrept sincere urări de succes către toți cei care își îndeplinesc datoria sub nobilele însemne ale Brigăzii Multinaționale Sud-Est.“

Leave a Reply

Your email address will not be published.