Klaus Iohannis: România rămâne totodată una dintre țările europene cele mai francofone

Klaus Iohannis: România rămâne totodată una dintre țările europene cele mai francofone

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut joi, 24 august a.c., la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul recepției oferite în onoarea Președintelui Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

‘Domnule Președinte Macron,

Doamnă Brigitte Macron,

Domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să vă am ca invitați la Palatul Cotroceni, cu prilejul vizitei dumneavoastră în România! Prezența dumneavoastră aici, la numai câteva luni de la alegerea ca Președinte al Republicii Franceze, mă onorează și demonstrează interesul reciproc pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre țările noastre. Este un Parteneriat Strategic solid în toate domeniile, pe care dorim să-l aprofundăm și, în același timp, să-i dăm și mai multă concretețe.

Franța a jucat un rol major în etapele esențiale ale făuririi statului român modern. Mă gândesc acum mai ales la sprijinul misiunii militare conduse de generalul Henri Berthelot în timpul Primului Război Mondial. Acum exact 100 de ani, în vara lui 1917, armata română a câștigat bătălii cruciale pentru existența noastră ca stat și grație pregătirii primite de la misiunea militară franceză.

Sezonul cultural încrucișat, a cărui lansare va coincide cu sărbătorirea Centenarului nașterii României Mari, proiect la care Franța a contribuit esențial, dar și cu aniversarea celor 10 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic, va fi o imensă oportunitate pentru a consolida legăturile noastre, o ocazie unică de a prezenta cooperarea româno-franceză din unghiul modernității și al inovației.

Cooperarea economică bilaterală, în continuă creștere, rămâne o poveste de succes a relației noastre. Salut prezența în România a unor investitori francezi de primă mărime și reiterez faptul că țara noastră este un loc excelent pentru noi investiții.

Legăturile dintre români și francezi se văd poate cel mai bine la nivelul cooperării descentralizate.

Există sute de proiecte de înfrățire între localități românești și franceze, de la orașe mari, până la sate de mici dimensiuni. Aceste legături — pe care le-am cunoscut în mod direct când am fost primar al Sibiului înfrățit cu Rennes — reprezintă un liant puternic pentru o relație bogată.

România rămâne totodată una dintre țările europene cele mai francofone. Atașamentul autentic al românilor față de limba franceză a jucat și el un rol determinant în dezvoltarea relațiilor noastre. De altfel, limba franceză rămâne a doua limbă străină studiată în învățământul preuniversitar românesc.

Domnule Președinte,

Alegerea dumneavoastră a fost întâmpinată în România cu speranță în privința relansării construcției europene, într-un moment în care Uniunea Europeană se confruntă cu provocări dintre cele mai complexe. În deceniul care s-a scurs de la aderarea României la Uniunea Europeană, ne-am confruntat cu o criză economico-financiară acută, cu exodul a sute de mii de refugiați și cu amenințarea teroristă, care a lovit și Franța atât de tragic.

Noi, românii, credem că nu suntem nicicând mai puternici decât atunci când suntem uniți. Nutrim convingerea că, într-o Europă marcată de clivaje și poziționări diferite Est-Vest, coeziunea între statele UE este posibilă. Franța și Uniunea Europeană au nevoie de Estul Europei pentru a putea relansa proiectul european, iar România este acel partener de încredere, stabil și predictibil în regiune pe care vă puteți baza. De aceea, vă asigur, domnule Președinte, de determinarea României de a lucra, alături de Franța și nu numai, la relansarea proiectului european — o Europă care să răspundă cât mai bine așteptărilor de zi cu zi ale cetățenilor noștri.

Doamnelor și domnilor,

România și Franța au o bogată tradiție de prietenie. Am înfăptuit împreună lucruri importante și sunt convins că viitorul ne rezervă multe proiecte româno-franceze de succes. Indiferent de dificultățile și provocările pe care le vom avea de înfruntat, Franța și România vor fi mereu, una pentru cealaltă, partenere și aliate de nădejde.

Ridic paharul în sănătatea dumneavoastră, domnule Președinte, și pentru prietenia româno-franceză. Vive la France, vive la Roumanie!’

SURSA FOTO: stiri.tvr.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.