Ion Cupă: ALDE nu va susține creșteri de taxe și impozite

Ion Cupă: ALDE nu va susține creșteri de taxe și impozite

Deputat Ion Cupă, Vicepreședinte Național ALDE: ”Impozitul progresiv nu figurează pe agenda ALDE. Vrem un nivel redus de fiscalitate”

ALDE a lansat în aceste zile la inițiativa și prin vocea liderului nostru Călin Popescu Tăriceanu, DECALOGUL DEZVOLTĂRII. Acesta este în fapt agenda noastră de priorități.
Scandalurile politice dacă nu pot fi eliminate ele trebuie să treacă în planul secund al vieții noastre publice. Agenda publică trebuie să fie centrată pe teme serioase care țin de economie și viața oamenilor.
ALDE își reafirmă vocația și misiunea sa politică de centru dreapta, ilustrată cel mai bine de viziunea noastră asupra economiei. În acest sens propunem:

Intervenția minimă a statului în economie prin simplificarea și reducerea reglementărilor, interoperativitate instituțională, egalitate între cetățean și stat.
Menținerea cotei unice de impozitare și un nivel redus de fiscalitate, ca stimulent economic. Impozitul progresiv nu figurează pe agenda ALDE.
Susținere pentru capitalul românesc, echilibrarea ajutoarelor de stat între capitalul românesc și cel străin, continuarea proiectelor start-up și de dezvoltare regională, Programul Național de Dezvoltare Locală, precum și proiectul de reindustrializare.
ALDE nu va susține creșteri de taxe și impozite. Singura soluție eficientă de creștere a veniturilor este creșterea gradului de colectare, ceea ce nu înseamnă sufocarea mediului de afaceri cu controale și reglementări, ci claritate, predictibilitate, respect pentru mediul de afaceri și cunoașterea în timp real a fluxurilor fiscale.
Aplicarea viziunii economice a ALDE presupune o bună colaborare în interiorul coaliției, între Parlament și Guvern. Ne manifestăm speranța că noul ministru de finanțe, Eugen Teodorovici, va fi receptiv la opțiunile noastre privind debirocratizarea, informatizarea sistemelor fiscale și instituționale.
Legitimarea unei guvernări ca fiind eficientă se face prin realizarea unor mari proiecte, de rezonanță națională. Astfel de mari proiecte sunt autostrăzile, în primul rând tronsonul Pitești-Sibiu. Considerăm că realizarea priorităților în acest domeniu, inclusiv prin atragerea de fonduri europene, trebuie să fie principalul criteriu de evaluare a bunei guvernări.
La aceste proiecte le adăugăm pe cele agreate de ambele partide în programul de guvernare și legate simbolic de Centenar.
Mobilizarea resurselor investiționale ale proprietății de stat pentru susținerea unor proiecte de anvergură prin Fondurile Suverane, îmbunătățirea legislației parteneriatului și achizițiilor publice, atragerea resurselor investiționale ale organismelor europene bancare, prin care se pot finanța proiecte precum autostrada Iași – Târgu Mureș, fără a fi afectat deficitul bugetar.
O bună colectare înseamnă mai ales o bună comunicare și îmbunătățirea calității serviciilor fiscale.
Politicile publice în domeniul educației și sănătății trebuie reevaluate și ele sunt, în viziunea noastră, o componentă esențială a dezvoltării pe termen lung a societății românești. Avem în vedere și dimensiunea investițională (cele trei spitale regionale, modernizarea rețelei școlare etc.), dar și adecvarea mai bună a acestor politici la realități (ex. înființarea Agenției pentru Învățământul Dual).

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ

Leave a Reply

Your email address will not be published.