Ion Cupă, președinte ALDE Dolj:” Congresul va consolida ALDE atât din perspectiva alegerilor viitoare cât și din perspectiva raporturilor cu partenerii de guvernare”

Ion Cupă, președinte ALDE Dolj:” Congresul va consolida ALDE atât din perspectiva alegerilor viitoare cât și din perspectiva raporturilor cu partenerii de guvernare”


Congresul ALDE, care ar putea avea loc până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare, va confirma unitatea partidului și opțiunea sa clară pentru un liberalism modern, de secol 21.

După doi ani de tranziţie instituțională care au marcat organizarea formațiunii într-un context politic complicat şi obţinerea unor performanțe electorale remarcabile este firesc să trecem la o nouă etapă în istoria partidului nostru. Cerută atât de provocările politice din perioada imediat următoare când exigenţele în raport cu prezența noastră la guvernare vor crește, cât și de cele pe termen mediu.

Partidul are nevoie de o conducere unică, aleasă democratic, pentru o perioadă în care vor urma patru rânduri de alegeri:alegerile europarlamentare şi cele prezidențiale din 2019, alegerile locale şi parlamentare din 2020.

ALDE are toate datele interne şi toate resursele politice necesare pentru a confirma, cu ocazia Congresului, că se poate înscrie pe drumul către statutul de cea mai importantă forță liberală a ţării.

Cu prilejul acestui Congres ALDE va putea demonstra că este o alternativă solidă la un PNL sufocat de erorile trecutului recent şi măcinat de lupte interne între grupuri cu viziune politică limitată dar cu un orgoliu nelimitat.

Fără îndoială că în fruntea partidului nostru vor fi acei lideri care au cea mai mare încredere în interiorul partidului dar și cea mai mare încredere în percepția opiniei publice. ALDE este și va fi rezultatul reflecției gradului de încredere publică în acțiunile și politicile sale, precum și în liderii săi.

ALDE Dolj înțelege să se pregătească pentru acest Congres prin finalizarea tuturor structurilor sale teritoriale, prin deschiderea organizației către toți liberalii adevărați din judeţul Dolj și printr-o bună comunicare a proiectelor și acțiunilor partidului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.