Caravana GAUDEAMUS ajunge în inima Băniei odată cu primăvara. Şi în acest an, conform unei tradiţii care împlineşte 16 ani, Gaudeamus Craiova deschide, în intervalul 1 – 5 martie, seria evenimentelor culturale dedicate cărţii, pe care Radio România le organizează de peste douăzeci de ani în cadrul Programului LECTURA. GAUDEAMUS Craiova 2017, evenimentul cu numărul numărul 97 în seria GAUDEAMUS, este organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media şi Radio România Oltenia – Craiova şi va fi găzduit de foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 1 martie, la ora 12.00. Programul de vizitare este următorul: de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00. Intrarea este liberă pentru toate categoriile de public.

* Programul LECTURA este un proiect de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România, al cărui principal obiectiv este susţinerea culturii scrise din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional şi proiecte culturale. Palmaresul cumulat al programului, în intervalul 1994 – 2016, însumează 96 de evenimente organizate sub brandul GAUDEAMUS, aproape 9.700 de expozanţi, 2.800.000 de vizitatori şi circa 11.600 de manifestări culturale, cu profil preponderent literar. Principalele componente ale programului sunt: GAUDEAMUS Internaţional (23 de ediţii), Caravana GAUDEAMUS (Cluj-Napoca – 17 ediţii, Craiova – 16 ediţii, Litoral – 8 ediţii, Oradea – 3 ediţii), GAUDEAMUS Carte Şcolară (14 ediţii) şi o serie de proiecte culturale conexe. Calendarul Programului LECTURA 2017 mai cuprinde: Cluj-Napoca (5 – 9 aprilie), Oradea (10 – 14 mai), Litoral (11 – 15 august), GAUDEAMUS Carte Şcolară (14 – 24 septembrie) şi GAUDEAMUS Internaţional (22 – 26 noiembrie).
***

Ca în fiecare an, GAUDEAMUS le aduce craiovenilor nenumărate „mărţişoare” sub cele mai variate, atractive şi … neaşteptate forme. Noutăţile vin atât din partea expozanţilor, concretizate prin cele mai proaspete apariţii editoriale, unele volume fiind publicate chiar în premieră în ţara noastră, cât şi din partea organizatorului. Câteva dintre noutăţi se regăsesc mai jos. Pe restul, vă aşteptăm să le descoperiţi în incintă, în zilele care vin.
 Întrucât teatrul şi literatura fac întotdeauna casă bună, publicul Gaudeamus va avea prilejul să asiste la o întreagă serie de spectacole literare – recitaluri de poezie, lecturi din volumele lansate la această ediţie – susţinute de actori ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, coordonaţi de regizoarea Diana Mihailopol de la Teatrul Naţional Radiofonic.  Expoziţia „Poveştile clipei”, organizată de Radio Oltenia Craiova: 16 ediții ale Caravanei Gaudeamus la Craiova. 16 „povești ale clipei”. 16 instantanee fotografice reconstruite în cuvinte, 16 poezii în imagini transformate în 16 poeme în proză.  Expoziţia „Primăvară în sufletul tău”, organizată de Casa de Modă Ilinca, al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 1 martie, la ora 17.00.  Tombola GAUDEAMUS, cu premii extrem de atractive: o tabletă oferită de Asociaţia Nexus Community Project, un sistem audio oferit de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, un voucher Emag în
valoare de 250 de lei şi un ruscac cu surprize, oferite de Dacia şi o serie de premii acordate de Lions Club Craiova (o boxă, un aparat foto subacvatic, o brăţară fintess şi un power-bank). Tombola se derulează pe baza buletinelor de Vot al Publicului, iar tragerea la sorţi a câştigătorilor va avea loc sâmbătă, 4 martie, la ora 16.45.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.