Funcţionară APIA Hunedoara pusă sub urmărire de DNA

dna craiova arestare directori

O funcţionară din cadrul Centrului Judeţean Hunedoara al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) este cercetată sub control judiciar pentru fraude cu fonduri UE de 400.000 de lei, într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Alba Iulia al DNA.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 08.09.2016, a inculpatei ILIOIU CORINA-ISABELA, funcționar în cadrul A.P.I.A. – Centrul Județean Hunedoara – Serviciul Autorizare Plăți, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma complicității (3 fapte),
– fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte),
– fals intelectual (9 fapte),
– fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 fapte),
– fals în declarații,
– influențarea declarațiilor.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2011- 2013, inculpata Ilioiu Corina-Isabela, în calitate de funcționar în cadrul A.P.I.A. – Centrul Județean Hunedoara – Serviciul Autorizare Plăți, a sprijinit o persoană să obțină pe nedrept fonduri europene în valoare totală de 400.860,56 lei, pentru o suprafață de pământ de 162,97 ha teren, pe care nu o deținea în realitate.
Concret, ajutorul acordat de funcționarul A.P.I.A. a constat pe lângă acceptarea la plată a dosarului întocmit în fals de către fermier și în întocmirea unor documente utilizate ulterior în același scop (cereri, adeverințe, diverse formulare, etc).
În contextul derulării prezentei anchete penale, la data de 16 mai 2016, inculpata Ilioiu Corina Isabela a încercat, prin corupere, să-l determine pe fermierul respectiv să dea declarații mincinoase referitoare atât la obținerea sprijinului nerambursabil cât și cu privire la utilizarea sumelor de bani, respectiv pentru curățarea pășunilor.
În cuprinsul declarațiilor de avere, depuse în anii 2015 și 2016, inculpata Ilioiu Corina Isabela a omis, cu știință, să menționeze că are un drept de proprietate asupra unui imobil.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatei Ilioiu Corina-Isabela trebuie să respecte următoarele obligații:

– să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată,
– să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
– să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată,
– să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu exercite vreo activitate în cadrul A.P.I.A. – Centrul Județean Hunedoara și să nu ia legătura cu angajații acestei instituții,
– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Comentarii

be the first to comment on this article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dute Sus