Dolj: A vrut sa mituiasca 3 politisti rutieri

Dolj: A vrut sa mituiasca 3 politisti rutieri

Ofiţeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat în cursul zilei de ieri, 14 martie a.c., prinderea în flagrant a lui G.V., de 44 ani, din municipiul Craiova, în timp ce oferea suma de 500 lei unui echipaj format din trei lucrători de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Craiova. În schimbul banilor, polițiștii ar fi trebuit să nu-l sancționeze contravențional şi să nu dispună măsura complementară de reţinere a plăcuţelor cu numere de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, întrucât autoturismul nu poseda asigurare pentru răspundere civilă auto, precum și inspecția tehnică periodică (ITP) expirată.

În fapt, la data de 14.03.2017, în jurul orei 21,10, Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj a sesizat D.G.A. – S.J.A. Dolj cu privire la faptul că unui echipaj format din trei agenţi de poliţie i s-a promis, în mod repetat, o sumă de bani, apoi direct 500 de lei de către conducătorul auto, în scopul de a nu fi luate măsurile legale ce se impuneau.

Poliţistii au refuzat categoric oferta şi, întrucât persoana depistată insista în oferirea sumei de bani, s-a dispus organizarea şi realizarea activităţii de prindere în flagrant, G.V. fiind prins  imediat după ce, în sediul poliţiei rutiere, a oferit cei 500 de lei, în scopul precizat

Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, iar în urma probelor administrate procurorul de caz s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.