Deputat Ion Cupă, preşedinte ALDE DOLJ:”Cele 37 de organizaţii judeţene care au solicitat Congresul nu pot fi, și nu vor fi, ignorate”

Deputat Ion Cupă, preşedinte ALDE DOLJ:”Cele 37 de organizaţii judeţene care au solicitat Congresul nu pot fi, și nu vor  fi, ignorate”

Considerăm că decizia de a organiza Congresul Extraordinar imediat după sărbătorile pascale este o decizie înţeleaptă. Ce este de clarificat trebuie clarificat fără pierdere de vreme. Prin dezbatere şi vot democratic pentru fiecare persoană care vrea să fie în conducerea partidului. În litera şi spiritul Statului partidului nostru.

ALDE Dolj va merge cu un mandat clar la Congres pentru susţinerea orientării liberale moderne a partidului şi pentru alegerea ca preşedinte a celui care are cea mai mare încredere în rândul opiniei publice dintre toţi liderii partidului.
Cei care, în interiorul partidului, pun interesele lor personale înaintea proiectului comun ALDE, cei care au preferat să murdărească imaginea partidului în locul discuţiilor raţionale nu au ce să mai caute în acest proiect.
În toate democraţiile majorităţile decid. Nu putem ignora opţiunea a 37 de organizaţii pentru că alte câteva au o opţiune diferită. Nu putem pune sub semnul întrebării cursa unui ”cal de rasă” pentru o mârțoagă.
Avem responsabilităţi majore faţă de cetăţeni, faţă de partenerii noştri de coaliţie (pe care i-am pus într-o situaţie nu tocmai confortabilă), faţă de partenerii noştri europeni din Grupul Liberalilor şi Democraţilor.
Nu e în regulă să ţinem prima pagină a ziarelor şi agenda zilei cu ”scandalul din ALDE”. Avem atâtea lucruri bune de oferit societăţii româneşti. Nu putem rămâne blocaţi în aceste tensiuni create de mofturile şi imaturitatea politică a unui singur om.
Majoritatea colegilor din fostul PC sunt fideli acestui proiect liberal. Nimeni nu vrea marginalizarea acestora.Vor candida şi vor avea poziţii de conducere. Dar prin vot democratic, nu prin şantaj, nu prin aranjamente de culise. Suntem un singur partid. Fuziunea a avut loc.
ALDE Dolj o spune foarte clar: Nu se poate ca o minoritate să îşi impună voinţa în faţa unei majorităţi fără dubii. Respectăm această minoritate în măsura în care ea respectă majoritatea.
Cerem tuturor colegilor din ţară să înţeleagă importanţa acestui moment politic şi să acţioneze pentru relansarea proiectului ALDE , casă a libertăţii, democraţiei şi respectării drepturilor omului în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.