Cum va fi vremea in lunile mai, iunie si iulie. Administratia Nationala de Meteorologie a publicat estimarile meteorologice pentru lunile mai, iunie si iulie. Potrivit ANM,  regimul termic estimat de către specialişti, pentru următoarele trei luni, va fi oscilant, cu valori termice apropiate de normele climatologice, dar şi cu temperaturi peste medii, în timp ce precipitaţiile se anunţă excedentare pe parcursul lunilor mai şi iunie, iar în iulie vor fi deficitare, reiese din datele publicate de ANM.

Potrivit ANM, în luna mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică, în sud, sud-est şi vest. Valori situate sub normalul perioadei vor fi consemnate, local, în celelalte zone.

De asemenea, valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 12 şi 16 grade Celsius în Oltenia, între 13 şi 18 grade în Muntenia şi Dobrogea, respectiv între 15 şi 18 grade în Banat şi Crişana.

Cum va fi vremea in LUNA IUNIE, temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică, în cea mai mare parte ţării.

Media multianuală valabilă pentru luna iunie este de 18,3 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Olteniei (între 15 şi 19 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 22 de grade Celsius, se vor consemna în Muntenia şi Dobrogea.

În aceeaşi lună, precipitaţiile totale vor fi apropiate de mediile climatologice, în nordul şi centrul ţării şi vor avea o tendinţă spre deficit, local, în restul teritoriului. Media precipitaţiilor pentru luna iunie este stabilită la 84,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Muntenia (până la 111 l/mp), Banat (107 l/mp) şi Transilvania (până la 106 l/mp), Moldova şi Crişana (câte 103 l/mp). Pe de altă parte, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 27 şi 60 l/mp.

 Cum va fi vremea in luna IULIE, potrivit ANM, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal în regiunile sudice şi sud-estice şi vor fi, în general, apropiate de mediile climatologice, în restul ţării.Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 20,2 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 17 şi 21 de grade Celsius, în Oltenia, dar vor ajunge şi la 24 de grade Celsius, în Muntenia şi Dobrogea.

La nivel de precipitaţii, acestea vor fi deficitare, în cea mai mare parte a ţării, comparativ cu media multianuală stabilită la 77,8 l/mp. Cu toate acestea, în zona Moldovei sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii de până la 112 l/mp, în Muntenia până la 102 l/mp, iar în Transilvania şi Oltenia, de până la 100 l/mp. Totodată, în Dobrogea cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 17 şi 47 l/mp, în Crişana între 61 şi 84 l/mp, iar în Banat nu vot depăşi 93 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentrupro gnoz e pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia și au un grad derealizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuția temperaturilor medii
lunare, precum și distribuț ia cantităților lunare de precipitații, iarfen omenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozatecu ajutorul acestui produs.

/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.