Craiova: Procurorii DIICOT au retinut sase taficanti de droguri

Craiova: Procurorii DIICOT au retinut sase taficanti de droguri

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova  au dispus reţinerea a sase dintre membrii unei grupari infractionale specializata în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova şi Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, Mehedinţi şi Olt au efectuat un număr de 25 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Craiova şi judeţele Dolj şi Olt, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, respectiv efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, pe raza judeţului Craiova, s-a constituit un grup infracţional organizat în scopul traficului şi consumului ilicit de droguri de risc (cannbis), gruparea distribuind cannabis în cluburile, discotecile şi mediul consumatorilor din Craiova, drogurile fiind procurate din Italia.

Totodată, unul dintre membrii grupării, a dezvoltat o reţea de consumatori de droguri de risc (cannabis), formată din elevi şi studenţi, care locuiesc în raza sa de domiciliu, pe care îi contacta telefonic şi cu care se întâlnea în zona centrală a Craiovei.

Cu ocazia percheziţilor efectuate în cauză au fost identificate și ridicate 25 de plicuri cu substanţe cu efect psihoactiv, 5 g. de substanțe psihoactive, 500 de g. de materie vegetală verde-oliv, 9 resturi de țigări confecționate, telefoane mobile, 200 de euro și aproximativ suma de 300 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.