NATIONAL

Lupta stransa intre PSD și PNL, în ceea ce privește votul politic la nivel de țară în perspectiva ”localelor” din 5 iunie, arată un barometru INSCOP Research, realizat la comanda ziarului ”Adevărul”. Astfel, 57,7% din români declară că sunt interesaţi de alegerile locale, dintre aceștia 44,3% exprimându-și o opţiune de vot, 13,4% fiind nehotărâţi sau […]

Citeste in continuare

Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere. Deputaţii au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la […]

Citeste in continuare

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat luni deschiderea oficială a subscripției naționale pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși  „Cumințenia Pământului”, fiind si prima persoana care a donat bani în acest scop. „Ca ministru al Culturii și cel care a semnat deschiderea conturilor, am participat în mod simbolic, depunând primul o sumă modestă, o sumă simbolică, […]

Citeste in continuare

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost luni dimineaţă la DNA, unde a fost pus sub urmărie penală într-un nou dosar, informează DNA. Procurorii DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de  NECOLAICIUC MIHAI, fost director general al CNCFR SA, […]

Citeste in continuare

Partidele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți pot depune în scris candidaturile pentru consiliile locale, primari și consiliile județene începând de luni, 11 aprilie.   Potrivit calendarului alegerilor locale, depunerea candidaturilor va avea loc cel târziu până pe 26 aprilie. Candidaturile vor rămâne definitive la 4 mai. De asemenea, până […]

Citeste in continuare

Actorul Mircea Albulescu a fost inmormantat, duminica, la cimitirul Reinvierea din Bucuresti. cu onoruri militare. La inmormantare au fost prezente circa 100 de persoane, membri ai familiei, fosti colegi de scena, simpatizanti precum si militari ai Brigazii 30 Garda „Mihai Viteazul”, anunta Agerpres. Mircea Albulescu detinea ordinul ”Meritul Cultural” in grad de Mare Ofiter – […]

Citeste in continuare

Trupa Taxi reacţionează într-un mesaj publicat pe pagina lor oficială de Facebook, după ce Grigore Leşe a cerut să fie scos din videoclipul piesei „Despre smerenie”, cântăreţul motivându-şi decizia cu argumentul că piesa a fost interpretată drept un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului. În numele trupei Taxi, Gabriela David, manager de PR al formaţiei, a […]

Citeste in continuare
Dute Sus