Andra Popescu, Vicepreşedinte ALDE DOLJ:” Vremea oamenilor cu diplome dar fără carte trebuie să devină istorie”

Andra Popescu, Vicepreşedinte ALDE DOLJ:” Vremea oamenilor cu diplome dar fără carte trebuie să devină istorie”

ALDE DOLJ: O NOUĂ LEGE A EDUCAŢIEI ŞI UN NOU STATUT AL CADRELOR DIDACTICE- GATA PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ANULUI

ALDE face demersuri pentru ca Legea Educaţiei Naţionale să prindă viaţă până la sfârşitul acestui an. În rândurile partidului nostru sunt multe cadre didactice care se vor implica în dezbaterea acestei Legi şi a unui nou Statut a cadrelor didactice.

Considerăm că o Lege făcută bine care să fie rezultatul unor dezbateri aşezate va elimina posibilitatea modificării ei de la un an la altul prin ordonanţe de urgenţă. Elevul va trebui să ştie de la clasa pregătitoare ce va face în viitor, ce examene va da şi cum trebuie să se pregătească pentru acestea.

Legea va trebui să rezolve câteva probleme esenţiale, dincolo de chestiunea infrastructurii şcolare care rămâne o prioritate. Anul 2018 trebuie să ne găsească cu toate instituţiile de învăţământ puse la punct din perspectiva utilităţilor de igienă, a materialului didactic şi a siguranţei (există încă 2000 de şcoli la nivelul ţării şi câteva zeci la nivelul Doljului care nu au autorizaţie de funcţionare).

Credem că Legea va trebui să elimine numirile politice în şcoli şi imixtiunea reprezentanţilor Consiliilor Judeţene în evaluarea directorilor.

Apreciem că bacalaureatul ar trebui diferenţiat astfel încât să existe oportunitatea pentru cât mai mulţi absolvenţi de a avea o carieră profesională. Elevilor ar trebui să li se dea şansa de a promova şi alte forme ale examenului final, fie unul profesional, fie vocaţional sau tehnologic. 

Avem la nivel naţional 1 milion de români ( şi câteva zeci de mii la nivelul Doljului) fără examen de bacalaureat în ultimii zece ani!!! Este o realitate negativă care trebuie corectată.

ALDE susţine introducerea bacalaureatului profesional o soluţie care a dat rezultate în multe ţări europene.

Bacalaureatul profesional ar presupune o examinare specifică pentru cei care nu doresc să facă studii universitare, ci să se integreze pe piaţa forţei de muncă, urmând ca ulterior să poata da şi bacalaureatul naţional, dacă doresc să meargă mai departe, la studii universitare.

Deasemenea este foarte important să oferim un plan de carieră clar, necondiţionat decât de performanţă şi rezultate, pentru toate cadrele didactice din mediile educaţionale româneşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.